keller close

Noile condiţii de obținere a subvențiilor pentru bovine

Autor: Ilie Stoianvineri, 13 septembrie, 2013

Crescătorii de bovine pot beneficia în acest an de un sprijin pe cap de animal, la care se adaugă un sprijin suplimentar pentru producţia de lapte. Data de referinţă este 31 ianuarie 2013.

Pentru a beneficia de schema decuplată de producţie în sectorul carne, crescătorii de bovine trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
a) să deţină un efectiv minim de 3 capete bovine cu varsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013;
b) exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31.01.2013 şi la data solicitării primei;

Sprijinul se acordă pentru minim 3 capete de bovine cu vârsta de minim 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta deminimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Pentru a beneficia de schema decuplată de producţie în sectorul lapte, crescătorii de bovine trebuie să  îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;
b) solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013;
c) solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013;

Documente obligatorii

Cererea de solicitare a sprijinului  (pentru ambele scheme de sprijin),  aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA se depune la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, unde are înregistrată exploataţia, în perioada 17 septembrie – 28 octombrie 2013, însoţită de următoarele documente:
a) copie de pe buletinul de identitate / cartea de identitate / codul unic de înregistrare / certificatul de înregistrare;
b) copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/ copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema de carne;
c) copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării sprijinului pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte.

Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal, în baza documentelor notariale.

Odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, crescătorii de bovine mai trebuie să depună următoarele documente:

a) adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploataţie la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
b) adeverinţă prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională. Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective, prevede Ordinul MADR.

În plus, crescătorii de bovine care deţin un efectiv de minim 20 capete vaci în exploataie la data depunerii cererii, au obligaţia ca în termen de 3 luni de la data limită de depunere a cererilor, să înscrie întreg efectivul de vaci în Registrul genealogic al rasei deţinut de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menþinerea Registrului genealogic.

După înscrierea efectivului de vaci în Registrul genealogic al rasei, solicitanţii vor depune până la data de 29 ianuarie 2014 inclusiv la centrul APIA unde au depus cererea de solicitare a primei, o adeverinţă eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic, care confirmă înscrierea animalelelor în Registrul genealogic al rasei.

 

Asociaţiile care pot elibera adeverinţe trebuie să aibă membri în 50+1 judeţe sau să deţină acreditare pentru menţinerea Registrului genealogic al unei rase de bovine

Organizaţiile/asociaţiile crescătorilor de bovine, legal constituite, care pot elibera adeverinţe  trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să fie funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei;
– să fie organizaţii ale crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională sau afiliate la o organizaţie a crescătorilor de bovine organizată la nivel naţional.

Pentru dreptul de a certifica statutul de crescător de bovine al solicitanţilor de CNDP, organizaţiile crescătorilor de bovine, legal constituite, cu reprezentativitate naţională, trebuie să depună la centrul APIA pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea ordinului MADR, în copie şi în original, în vederea verificării conformităţii, următoarele documente:
– lista cu membri, din care să reiasă că reprezintă 50% +1 din judeţele ţării sau acreditarea pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al unei rase de bovine;
– certificatul de înregistrare fiscală;
– bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

Asociaţiile afiliate la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate Naţională trebuie să depună la centrul judeţean al APIA pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea ordinului MADR, în copie şi în original, următoarele documente:
– adeverinţă eliberată de organizaţia crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională din care să reiasă afilierea asociaţiei;
– certificatul de înregistrare fiscală;
– bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

APIA va publica lista asociaţiilor care pot elibera adeverinţe crescătorilor de bovine.

APIA întocmeşte şi transmite Ministerului Agriculturii situaţia centralizatoare cu efectivele de bovine și cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct în anul de cotă 2012-2013 eligibile, în vederea stabilirii cuantumului primelor pentru anul 2013 până în data de 1 martie 2014.(Biroul de Presă al MADR)

Lucrarile agricole
Lucrările agricole, în termenul planificat de fermieri
Autor: Fabrica de Lapte  /   marți, 18 noiembrie 2014

(Agerpres) Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă se vor derula normal, însă în zilele cu precipitaţii vor fi întrerupte, potrivit estimărilor agrometeorologice, valabile până la sfârşitul săptămânii următoare, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/.   În intervalul 15 - 21 noiembrie 2014,...

rasa de capre
Cea mai profitabilă rasă de capre: Anglo-Nubiana
Autor: Fabrica de Lapte  /   luni, 17 noiembrie 2014

Cea mai profitabilă rasă de capre – de fapt, o încrucișare de rase caprine, ajunge să aibă o producție de 1200 de litri lapte, de aproape patru ori mai mult decât capra pe care o întâlnim în mod obișnuit în gospodăriile de la țară. Este vorba de capra anglo-nubiană metisată cu saanen, despre care fermierul Marian Cirnu din...